Treinspot

- E cea mai groasa carte pe care am vazut o in toata viata mea.
Mi am ridicat cu greu ochii de la pagina 142 si l am privit descurajator. Statea cocosat in fata mea, in picioare. Aducea un pic cu Frankenstein, fruntea inalta si foarte plata parea ca nu se termina decat mult sub ochii mici, lasati in jos. Stateau suspendati, cu greu, de niste cearcane mai adanci ca ale mele.
- Si…la mare..singurica? Mai auzisem replica asta de la un baietas de 15 ani care vindea intr o alimentara cu cateva luni in urma, asa ca am repetat mecanic acelasi raspuns de atunci.
- Da, nu prea am prieteni de felul meu. Am zambit. Replica iesise instant, ca de obicei, usor timid, insa tonul nu lasa loc la interpretari. Nu aveam nici un chef sa vorbesc cu el. Din spatele geamului, prietenii lui chicoteau in timp ce ne faceau poze. Ma crispa. Totusi, nu mi am pus castile in urechi, nu vroiam sa l jignesc, mai ales ca nu daduse la suprafata nici un semn din badaranimea care parea sa l caracterizeze.
M am ridicat de pe izoprenul intins pe holul trenului, ultimul lucru pe care il doream era cad si sa i umplu grupuletul de entuziasm. Am inceput sa bolborosesc ceva catre tipa din dreapta mea, cautand in conversatia ei o scapare, i am oferit grisine, miscandu ma greoi. Mi-a servit o grimasa tampa, moment in care trei din tipii de langa baie au navalit prin usa care ii despartea in hol si si au bagat mana in punga, vociferand ca si lor le e foame. I am lasat sa ia, chiar i am incurajat, desi imi inchipuiam ca nu fac decat sa mi i pun pe toti in cap. Efectul a fost insa invers, s au rusinat, au plecat inapoi la compartimentul lor, oferindu mi la sfarsit un cd de despartire.
M am asezat la loc pe izopren si am inceput sa privesc cerul , mi am mutat apoi interesul asupra raperului din stanga mea. Stiam ca e raper fiindca imi spusese cand l am intrebat ce facuse in vama si daca fusese la Folk You, unde fusesem si eu. A zambit larg, incantat ca ii adresasem o intrebare, insa era total nelamurit despre ce inseamna” Folk You” si ce putea el sa faca acolo. Mi a spus ca mersese la niste prieteni pentru bere si iarba, si nu in ultimul rand, “sa dea din cap”. Ceea ce facuse tot drumul. Ca si mine, nu fusese prea deranjat ca nu avea loc jos, impartisem cateva ore bune mai putin de 3 metrii patrati din culoarul trenului Rapid Mangalia –Bucuresti . Eu citisem si ascultasem muzica de mare, in timp ce el fredonase ceva incet, daduse din cap si bause o bere. Ceva ne deosebea: el nu avea bilet si risca sa fie dat jos la prima statie. Daca clocotea in sinea lui, nu dadea la suprafata nimic, in afara de o atitudine umila si adanca multumire ca il lasasera o vreme sa si tina rucsacul intr un compartiment. Nu era exact genu meu de tip. Parea bland, linistit, cald si foarte timid. Prietenul caruia ii lasai pisica in grija cand plecai in concediu, cel care te ducea in spate pana la cort cand nu mai puteai sa misti. Ultimul de la care te asteptai sa ridice pumnul la bataie, tipul tacut si zambitor care se mielusea de tot dupa primele cateva beri. Totusi era diferit de tot ce vazusem in ultimul timp. Avea o fizionomie de pocait. Ochii deschisi la culoare, tenul alb, buzele frumoase, pe care si le deschidea putin pentru o melodie oarecare, nasul proeminent si gatul care se misca intr una in timp ce fredona. S a dus la bufet sa si ia o bere si atunci toate ipotezele mele religioase s au destramat. Avea un fel extraordinar de a bea berea. Nu vazusem niciodata un tip cu atat stil in a tine un pet, a l duce la gura si a sorbi din el, apoi a l lasa in jos usor. Gratie e cuvantul ce mi a venit usor in minte, insa nu se potrivea in totalitate contextului. Parea mai degraba grija unui om beat de a nu calca peste linia alba pe care era pus sa mearga sau seninatatea unui guru. Judecand dupa locul de unde venea, inclinam catre prima varianta. Eram vrajita, orele de somn neglijate ma prostisera indeajuns sa ma holbez la el fara jena, sa ma plimb peste mainile lui, sa i studiez mesajul de pe tricou pana cand liniile nu mai aveau sens. Nu ma atragea fizic aproape deloc, vroiam sa fac o lista a particularitatilor sale. Lua ultima gura de bere si apoi isi sprijini buzele de bratul cu care se tinea de bara de la tren. Si le linse in timp ce inchidea ochii foarte mici si puternici. I am inchis si eu si m am odihnit un pic alaturi de el. Incercam sa mi imaginez gustul berii, sa i intru in creierul sedat de hasis, sa descopar ce forte il mai tineau in picioare. I am propus sa i dau o punga unde sa si puna sticlele si ambalajele de la mancare; m a refuzat politicos. Nu parea sa aiba nevoie de ceva. In afara de tigari, isi era autosuficient. Ma intrebam ce crede despre mine, despre toate intrebarile pe care I le pusesem. Observase ca eram prietenoasa cu toata lumea din tren si nu o lua personal. Poate asa i ar fi disparut din timiditate. Nu ii facusem planuri, nu ma interesa sa agat in tren, mi se parea mai facil ca un numar notat pe tejgheaua unui bar la 3 dimineata. Era sub mine.
Mi am reluat cea mai groasa carte pe care multi o vazusera in acel tren si am asteptat peronul garii, in timp ce rezervam pauza lungi gandindu ma aiurea.