Se presupunea ca erai

Am pierdut degeaba ultimul metrou spre casa.

Intotdeauna m am intrebat ce se intampla cu oamenii care, desi par ca asteapta metroul o data cu tine, nu il iau cand ajunge in statie. Ii recunosti usor doar daca esti cunoscator. De obicei stau jos, cu toate bagajele adunate in poala, cu privirea in gol sau citind o carte. Sunt mai putin grabiti ca ceilalti, nu dau roata peronului si nu au nici o urma de nerabdare pe fata. Nu judeca sistemul, nu calculeaza intarzierile. Noi plecam, ne inghesuim in trenurile subtiri, pandind un loc liber, privim prin usile care se inchid pe cei ce raman afara.

Te am asteptat 20 de minute pe peron. Dupa ce m am asezat, m ai sunat si mi ai spus ca o sa vii dupa mine. M am uitat pe ceasul de la metrou. Ultimul trecuse cu 4 minute inainte. Mi am scos cartea si am inceput sa ma prefac ca citesc in timp ce simteam curentul venirii metroului din sens opus. Chiar daca imi spusesei ca o sa apari, nu aveam nici cea mai mica siguranta ca o sa faci. In dreapta mea vedeam oamenii coborand pe scari spre peron. Se zareau si scarile din stanga, dar erau mult prea departe si oricum stiam ca daca e sa apari, o sa o faci prin partea opusa. Asa ca din minut in minut trageam cu ochiul catre multimea care se grabea intruna, intai le vedeam adidasii, apoi pantalonii, locul unde era cureaua ca apoi sa mi se confime ca nu esti tu in nici unul din ei. Nu stiu cati oameni am urmarit, de cati ori mi am intors brusc privirea inainte cand vreo pereche de adidasi semana de departe cu ce purtai tu de obicei. Din memorie, cred ca de vreo 15 ori pe minut. Ma lasau rece pantofii de dama, incalciti si ieftini, sau slapii barbatesti luati de prin Obor. La un moment dat, am vazut o pereche de picioare plutind pur si simplu deasupra scarilor, prea repezite sa nu mi dea speranta ca esti tu. Mi am reluat cititul in carte, asteptand cu rasuflarea intretaiata sa apari langa mine, sa ma atingi cumva si sa ma intrebi ce m a mai apucat si de data asta. Am stat asa cateva secunde, insa tensiunea era prea mare sa nu risc macar o privirea intamplatoare spre locul unde se presupuneai ca erai. Nimic imprejur. Cativa oameni obisnuiti, in durerea lor, isi plescaiau picioarele de colo-colo. Am simtit o oboseala ingrozitoare. Am impachetat cartea la loc, m am ridicat si am inceput sa astept urmatorul metrou .